Cum se stabilește consumul și de ce e contrazis de realitate?

Unul dintre cele mai urâte sentimente pe care-l poate simți un om este acela de a-i fi înșelate așteptările. Dezamăgirea crește și mai mult, atunci când cineva ți-a garantat ceva, iar acel lucru se dovedește a fi complet fals. Sunt puțini șoferi pe lumea asta care să se fi lăudat cu un consum mediu al mașinii mai mic decât cel declarat de producător…Mulți se întreabă de ce nu sunt realiste aceste cifre? Iar producătorii sunt priviți adesea ca fiind niște mari trișori. De ce se mai publică estimările, se fac doar ca să fie făcute? Bineînțeles că nu, ar fi probabil ilegal…

Calculele din laborator nu reflectă realitatea de pe șosea

Principala explicație este că rezultatele nu apar după teste făcute în trafic. Ele sunt stabilite în baza unor teste în laborator. Acolo, mașina rulează pe un banc cu role, simulând pornirea la rece, urmată de un circuit urban, iar viteza maximă nu trece de 60 km/h. Pornirea la rece reprezintă, în laborator, pornirea la 20 grade Celsius (pentru că temperatura normală  de funcționare a unui motor e de 80-90 de grade). În urma a patru teste cu viteze diferite, se face media valorilor de consum obținute, deci consumul urban oficial. La teste este simulat și un drum extraurban, unde mașina nu are mai mult de 120 de km/h, timp de 6 minute. Valoarea obținută devine consumul extraurban oficial. Așadar, consumul mediu oficial va fi media dintre cele două. Plus că sunt luate în vedere emisiile de dioxid de carbon ale mașinii. Acestea sunt colectate într-o pungă specială, iar apoi este analizată compoziția lor.

O încercare de a se apropia cât mai mult de realitate au avut-o canadienii. Mașinile au fost duse în laborator cu 6.000 de kilometri la bord și abia apoi testate pentru consum. Piesele lor au fost uzate și deci, estimarea s-a vrut a fi cât mai aproape de realitate…

Testele din laborator sunt departe de a fi similare cu situațiile reale din trafic, unde aglomerația poate afecta mult consumul. Pe de altă parte, laboratorul reprezintă mediul de testare comun pentru toți producătorii auto. Așa există certitudinea că modelele testate au fost supuse acelorași rigori. În lumea reală, nu poți simula de două ori aceleași condiții: temperatura exactă, viteza și orientarea vântului, umiditatea asfaltului și, cel mai important, condițiile de trafic.

Este de observat că valorile cosumului extraurban se apropie mai mult de realitate, decât cele pentru consumul urban. Pentru ca diferențele dintre simulare și realitate să fie minimizate, experții europeni, japonezi și indieni au propus introducerea sistemului WLTP (World Light-Vehicle Test Procedure). Practic, sunt luate în considerare nu doar situațiile și vitezele diferite ale traficului, ci și diversele variante ale echipamentelor și clasele de greutate ale unei mașini…

Care va fi consumul mașinii tale?

E clar că vor fi variații de consum față de ce scrie în fișa tehnică, indiferent că este vorba despre mersul în oraș sau în afara lui. Spre exemplu, am probat consumul de 4,8l/100 km din fișa tehnică a modelului Kia Sportage 2.0 diesel de 136 CP. Am parcurs drumul București-Brăila și retur în 8 ore. Da, 8 ore în care am mers cu 50-60 de km/h, iar în localități cu viteză și mai mică. Nu am ascultat muzică, aerul condiționat a fost oprit și toate geamurile închise. Am reușit să bifăm un consum de 4,4l/100 km… Dar după această experiență, ne-am dat seama că efortul de a merge la consum este prea mare, compromite confortul și aduce stres în plus pentru a scuti câțiva lei…

Mulți clienți ne întreabă care este consumul de București? E greu de răspuns la această întrebare, pentru că cifra este influențată de conduita la volan, de ora la care trebuie să te deplasezi și evenimentele care pot influența aglomerația din trafic. Poți să-ți iei astăzi o mașină care-ți promite un consum urban de 8 l/100 km și să observi că, în realitate, e de 11 litri. Asta, pentru că vara vrei să fie în mașină ca în frigider, iar după ce prinzi de trei ori un semafor, nu mai ții cont de viteză dacă șoseaua e liberă. Pe de altă parte, un consum cu care te-ai obișnuit poate scădea, dacă autoritățile deschid un pod care traversează o zonă aglomerată.

Bine, bine… atunci de ce mai fac producătorii aceste teste? Pentru că valorile oficiale sunt orientative si au rolul de a putea face diferența între două mașini aparținând unor producători diferiți. Dacă mașina A consumă cu 1l/100km mai mult decât mașina B, atunci și în regimul tău de mers se va menține această diferență. De asemenea, trebuie să ai în vedere că stilul tău de a conduce poate influența consumul.. Doi șoferi pot obține diferențe de peste 2l/100 km, pe același traseu. La fel, drumul pe care te deplasezi sau situațiile în care va fi nevoie să te descurci poate influența suma pe care o lași la benzinărie.

Să zicem că între mașinile A și B, diferența de consum declarat este de 1l/100 de km. Dacă tragi linie după 10.000 de km parcurși într-un an, vei observa că ai plătit pentru combustibil cu 115 euro în plus. Poate suma asta merită mai mult să fie plătită în plus, decât diferența până la prețul unei mașini care ți-ar promite un consum mai mic… Totul e relativ și ține de… perspectivă și alegeri.

 

Tu ce consum îi dictezi mașinii tale?

7 Comments

  • Bogdan| 29.06.2018 at 17:00 Răspunde

    10 l/100 kn in Bucuresti

    • Ceausu Gabriel| 17.06.2019 at 13:52

      Kia Optima 17crdi…..5.5…6 extraurban… 8..9urban

  • Madalinn| 11.10.2019 at 14:28 Răspunde

    Deci, spui ca tu, pe ruta Bucuresti-Braila(+retur) ai tinut-o-n 50-60 la ora si ai scos consumul de 4,4l/100km. Presupun ca la viteze mai mari, 90-110, ar fi fost si mai mic, nu? Eu am inteles, din spusele altora, ca un consum mic scoti la astfel de viteze, nu viteze mici, deoarece, la viteze mici, motorul depune putin mai mult efort sa miste din loc toata masina, pe cand, la viteze mari, nu mai are nevoie de acest efort, doar mentine viteza cu care masina se deplaseaza

    • Cristi| 07.01.2023 at 17:31

      Bravo, nota trei! Mergi inapoi in banca ta! Sa pui mana sa inveti ca sa nu ramai repetent la fel cum au ramas părintii tai la educatia copilului lor, iar mâine să vii la școală cu mama si cu tata ca sa-i scot la tabla si pe ei! :))

  • Cata| 26.08.2020 at 10:25 Răspunde

    Mădălinn ,ești prost stai jos.

    • Cristi| 07.01.2023 at 17:34

      Dacă Madalinn tăcea eu nu ii dădeam nota 3 ci avea nota 4 cu felicitări de la mine.

    • Vasile| 29.11.2021 at 10:57

      Sandero Stepway 2021 mixt: 8,7 benzina sau 10,7 gpl…

Leave comments

Your email address will not be published.



You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>