Kia Sportage GTline: infinite beneficii și unicul dezavantaj

 

Atunci când suntem la volanul lui Kia Sportage GTline, expresia „nu destinația contează, ci călătoria” capătă mai multă însemnătate. Așa s-a întâmplat și în acest weekend, când, după încheierea programului de lucru, am pornit la drum. Destinația? Undeva cu serpentine și pădure!

Purtați de muzica ce se auzea impecabil pe sistemul audio Harman Kardon și intrigați de drumurile secundare ce ne apăreau pe navigație am ajuns să descoperim locuri ascunse sau obiective turistice precum Barajul Măneciu, Cabana Muntele Roșu și Cetatea Prejmer.

Fiecare popas a semănat cu o adevărată ședință foto… cu multe fotografi! De ce? Pentru că Sportage a „furat” toate privirile și a mutat focusul de pe splendidul peisaj de munte.

Mai mult decât atât, a stârnit și multe curiozități:

 

Arată foarte bine, e mare și pare musculoasă! Dar e suficient de puternică?

Este atât de puternică încât n-am simțit nevoia să comutăm pe modul Sport. Depășiri rapide, viteză de autostradă, pante abrupte, toate abordate pe modul Eco. Incredibil! Cei 230CP ai motorizării hibride se simt foarte bine, răspund instant, dau încredere și se aud excepțional de frumos!

Iar atunci când am selectat modul Sport, parcă am schimbat complet mașina: afișajul s-a modificat, ceasurile din bord au devenit roșii, iar turațiile motorului ne-au făcut să ne simțim ca la curse.

 

Probabil v-ați plictisit de întrebarea asta: ce consum are?

Din contră, ne bucurăm că ne-ați întrebat! Am pornit din București cu o medie de 8l/100km și tot drumul am urmărit cum consumul scade. După ceva mai mult „Sportage” în urcare pe serpentine, consumul ajunsese sub 7l/100km. Iar luni dimineața, când am parcat în fața showroom-ului de pe Calea Giulești 8D pregătiți pentru o nouă săptămână, în bord era afișat 6l/100km. Am zâmbit și ne-am apucat să scriem acest articol 😊

Ce sisteme de siguranță are?

Foarte multe și toate sunt extrem de utile.

Cel mai mult ne-am folosit de sistemul de monitorizare a unghiului mort. Fiind un SUV autentic, în unele situații ai nevoie de o a doua pereche de ochi, iar atunci intervin camerele ce oferă o vedere de 360 grade în jurul mașinii. Atunci când te angajezi într-o depășire și semnalizezi direcția, mai mult decât vederea pe care o ai în oglindă, în bord ți se afișează imaginea din unghiul mort. În plus, senzorii îți vor comunica mereu când există un alt participant la trafic în lateralul tău.

Sistemul de asistare pentru menținerea benzii de rulare te ține mereu alert(ă), iar Sistemul de asistare pentru evitarea coliziunii frontale cu vehiculul, pietonul sau ciclistul din față face orice călătorie mult mai sigură.

Pentru parcările care pun probleme și celor mai experimentați conducători auto, Kia Sportage vine echipat cu senzori de parcare, monitorizare 360 grade și cameră video pentru vederea în spate cu sistem grafic dinamic de ghidare. Iar atunci când locul de parcare s-a dovedit a fi mult prea îngust, te poți baza pe Sistemul de asistare pentru parcarea inteligentă la distanță, adică tu, din exteriorul automobilului, poți muta mașina în față și în spate folosind doar butoanele de pe telecomandă.

 

Cât de comodă este la drum lung?

Atât scaunele din față, cât și bancheta din spate arată elegant și sportiv, se simt plăcut la atingere și, da, cel mai important este faptul că oferă confortul pe care îl căutăm cu toții. În plus, pe timpul verii, scaunele din față dispun de o răcorire eficientă mulțumită sistemului de ventilație din scaune, iar, pe timpul iernii, toți pasagerii se pot bucura de căldură în scaune.

 

Ce detaliu am ratat la prima vedere, dar îmi va fi foarte util pe viitor?

Întreg design-ul automobilului este unul spectaculos, dar abia atunci când începi să îi descoperi micile detalii te bucuri cu adevărat de Sportage-ul tău 😊

Spre exemplu, funcția Comfort access se asigură că te vei urca ușor la volan, iar imediat ce te-ai așezat pe scaun, acesta se va poziționa conform reglajelor setate de tine. Dacă împarți mașina cu partenerul/ partenera, fiecare dintre voi își poate crea câte un profil de utilizator pentru multimedia și își poate seta un anumit reglaj al scaunului.

Un alt detaliu ce va fi apreciat la maxim de pasagerii din spate este reprezentat de porturile de încărcare Type-C încastrate în spătarele scaunelor din față.

Și tot la capitolul încărcarea telefonului, ce părere ai despre wireless charging pad cu răcire? Sună bine, nu? Perfect! Pentru că Sportage are port de încărcare wireless care se asigură că telefonul tău nu se încălzește.

 

Sigur are și părți neplăcute…

Singurul dezavantaj atunci când ești la volanul unui Kia Sportage GTline este acela că… nu vei putea trece neobservat(ă)! Niciodată! Pe nicăieri! Dar oare… vrei să treci neobservat(ă)?

Dacă Kia Sportage GTline ți-a atras și ție atenția, hai în showroom-ul nostru să îți povestim și mai multe despre acest model sau să îl scoți la o probă de drum! Ne găsești pe Calea Giulești 8D.

Leave comments

Your email address will not be published.



You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>