Cu pași siguri către un viitor electric: Kia Soul EV

Să ne imaginăm cum ar fi să trăim într-un oraș cu un aer curat precum cel al unui sat de munte, lipsit de zgomotul zilnic al mașinilor. Cu toate că pentru majoritatea dintre noi e un exercițiu de imaginație nu foarte simplu de realizat, acest lucru nu este imposibil să se întâmple, ba chiar putem intui realizarea sa într-un viitor nu prea îndepărtat.

Oricât de mult am aprecia motoarele termice, cu toate avantajele pe care le implică în acest moment, este evident că viitorul, mai mult sau mai puțin îndepărtat, ne rezervă soluții de mobilitate nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic. Acestea sunt soluțiile de mobilitate cu propulsie electrică.

Hibridul este doar o solutie intermediară, care acoperă nevoile încă neîndeplinite în totalitate ale autovehiculelor cu propulsie integral electrică. Însă, odată ce evoluția tehnologică și ceilalți factori vor converge, automobilul electric va deveni o parte implicită a lumii în care trăim.

Zero emisii poluante, nivel de zgomot aproape de zero și costuri foarte mici de exploatare. Dacă adăugăm acestor avantaje un cuplu fenomenal, disponibil instantaneu, tocmai ce am oferit o succintă reprezentare a motorului electric. Iar cum orice drum lung începe cu o serie de pași mărunți (și siguri), la fel și Kia a pornit pe această cale la bordul unui crossover subcompact cu propulsie integral electrică: Kia Soul EV.

258 n/m de cuplu motor, 110 cai putere, 0-100 km/h în mai puțin de 12 secunde și 145 km/h viteză maximă sunt valori obișnuite pentru un autovehicul de oraș cu „acte în regulă“. Ceea ce aduce în plus Kia Soul EV este o silențiozitate „de domeniul Science Fiction-ului“, costuri foarte mici cu alimentarea și o abordare corectă și responsabilă a contextului ecologic și social în care trăim.

Ceea ce este impresionant la prima interacțiune cu noul Kia Soul EV este nivelul dotărilor similar cu cel al unei mașini convenționale, din categoria sa, precum și senzația generală de autoturism foarte bine lucrat și cu un design foarte plăcut în adevăratul sens al cuvântului. Designul plat al bateriei, ce îi permite o poziționare sub nivelul podelei, oferă un spațiu interior pentru șofer și pasageri la un standard ridicat de confort, iar accelerarea oferită de motorul electric este pe cât de promptă și liniară, pe atât de silențioasă. Nimic nu ne duce cu gândul că am fi într-un automobil neconvențional, mai puțin liniștea neobișnuită din habitaclu.

Odată bifate aceaste avantaje, mai rămâne o necunoscută: unde găsim o stație de… alimentare? Dacă până nu de mult găsirea unei stații de alimentare cu energie electrică (exceptând  priza de curent din garajul propriu) reprezenta o adevărată provocare, din fericire, în ultimul timp acestea au apărut și în țara noastră cu o repeziciune îmbucurătoare. Iar pentru ca lucrurile să devină și mai simple, sistemul de navigație al Kia Soul EV ne conduce către cel mai apropiat punct de încărcare printr-o simplă apăsare de… touchscreen.

Dacă adăugăm acestor beneficii și o serie de dotări precum scaune încălzite și ventilate, volan încălzit, acoperiș panoramic, funcție de programare a temperaturii interioare, autonomie de până la 212 km. și un sistem avansat de recuperare a energiei de frânare, pentru o eficiență crescută, ne întrebăm cât timp va mai trece până când o astfel de mașină va deveni o prezență obișnuită pe străzile orașelor noastre. Iar odată ce acest tip de automobil va deveni predominant și nivelul de zgomot, stres și poluare din orașe va scădea considerabil, vom putea afirma că am făcut pași siguri pe drumul către o societate apropiată de ceea ce ne dorim.

1 Comment

    Leave comments

    Your email address will not be published.



    You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>