Indicatoarele: de la piatră, la lumini

Imaginează-ți că ești într-o intersecție aglomerată la ora de vârf. Ai spune că e imaginea pe care o vezi zilnic: mașini stând în coloană, fără să se miște prea mult, un polițist care dirijează tot haosul și culoarea verde văzută parcă prea rar. Cum ar fi ca în aceeași intersecție să nu existe semne de circulație? Tocmai de aceea, indicatoarele rutiere au fost inventate încă de pe timpul imperiilor. În următoarele rânduri, trecem în revistă evoluția lor.

Știm cu toții că prima formă de transport, care se păstrează și astăzi în unele zone, a fost trăsura. Bineînțeles, distanțele parcurse erau destul de scurte, iar viteza, sub minima legală de astăzi. Însă chiar și așa, acum două milenii, în orașul Pompei, puteam vorbi despre trotuare și acordarea de prioritate pietonilor. Aceste locuri erau semnalizate cu pietre mai deschise la culoare decât restul drumului.

Cum Epoca de Piatră a lăsat un impact major asupra evoluției noastre, primele semne de circulație erau făcute din același material: mormane care aveau în vârf o săgeată, indicând direcția dorită. Nici bornele kilometrice nu s-au lăsat așteptate. Imperiul Roman le-a folosit pentru cei 300.000 de kilometri care alcătuiau rețeaua de drumuri. Numărul acestora creștea, iar intersecția lor era inevitabilă. Două autovehicule întâlnite în același loc aveau nevoie de dirijare. Astfel, în 1750, Germania inaugurează semnele în formă de cruce, care indicau direcția, iar mai târziu fiecare primea o denumire prin care să se deosebească.

Sursa: aici

Aproape o sută de ani mai târziu, străzile prindeau culoare. Apare semaforul, inventat de J.P. Knight, amplasat în fața Parlamentului Britanic. La început, era alcătuit din două steaguri, unul verde și unul roșu, pe care le schimba manual un polițist. Deoarece noaptea se foloseau lămpile cu gaz, în 1868 a avut loc o explozie, iar polițistul a fost rănit. Acest incident a descurajat dezvoltarea proiectului…

Începutul secolului XX a marcat creșterea numărului de automobile, iar în 1903, s-a semnat în Marea Britanie documentul „Motor Car Act”. Acesta consemna primele reguli de circulație, dar și consecințele în cazul încălcării lor. Tot atunci, s-a introdus numărul de înmatriculare unic, format din însemnele orașului din care provenea posesorul.

Aspectul semnelor de circulație a fost un subiect important al vremii. Conțineau atât text, cât și imagine, iar cromatica era formată din alb și negru. Dar cum puteau ele fi vizilbile noaptea? Soluția a fost amplasarea lor în dreptul lămpilor.

Semnul „STOP” a fost observat prima dată în 1915, pe străzile Michiganului. În 1922, se optează pentru forma octogonală care va fi implementată în majoritatea țărilor lumii, mai puțin în Japonia, unde semnul este un triunghi cu vârful în jos. Deci, mare grijă dacă circulați pe străzile nipone!

Sursa: aici

În 1920, Congresul Rutier din Olanda a consemnat acceptarea celor 400 de semne la nivel mondial, iar lucrurie nu s-au oprit aici. Primul semafor electric cu trei culori a fost creat în aceeași perioadă, de un polițist american din Chicago, iar în 1982 a devenit piesă de muzeu.

Istoria nu se rezumă doar la războaiele învățate în școală. Cunoașterea evoluției unor lucruri așa simple, precum semnele de circulație, care au schimbat cursul vieții, ne oferă bucuria unui alt tip de cunoaștere: mentalitatea colectivă a vremurilor.

Ție ce istorii auto ți-ar plăcea să cunoști?

Leave comments

Your email address will not be published.



You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Back to top