Visezi la Rio? N-avem carnaval, dar îți propunem Kia!

Când auzi „Rio”, primul gând care îți vine în minte este marele carnaval plin de culoare și energie. Vestea bună e că Rio își face loc și pe străzile din România. Modelul Kia poate fi elegant, dar și sportiv, și fură priviri în trafic. Și da, are ceva tocmai de la Rio: aerul exotic pe care i-l dă grila frontală Tiger Nose, trăsătură accentuată și de jantele de 17” și farurile integrate bi-funcționale cu LED DRL.


Este suficient de compactă ca să poată fi parcată oriunde, dar are și mult spațiu la interior, cât să-ți ajungă și pentru bagaje, dacă ai în plan călătorii mai lungi. Scaunele din spate sunt pliabile 60:40, iar portbagajul are 325 de litri. În față, scaunele sunt proiectate ergonomic, iar dacă muți puțin privirea, vei observa cea mai nouă interfață Kia. Poți intra în mașină fără să mai cauți cheia prin geantă sau prin buzunare, e suficient să o ai cu tine, iar pentru a porni, trebuie doar să apeși pe un buton.

La capitolul tehnologie, inovația devine aliat. Rio este echipat cu sistemul de avertizare a depășirii liniei continue și cu sistemul de frânare automată de urgență: dacă distanța dintre Kia Rio și obstacolul din față este prea mică, mașina va frâna automat, iar dacă viteza de deplasare este între 8-80 km/h, vehiculul se va opri complet.

Tehnologia Bluetooth va transforma fiecare călătorie într-o experiență premium, în care toate comenzile sunt simplificate. Poți conecta fără fir dispozitivele mobile, primești informații din trafic actualizate la fiecare două minute, iar vremea va fi monitorizată tot timpul.

În plus, Kia Rio e pregătită să-ți fie partener de drum de încredere: are 7 ani de garanție, ceea ce îți oferă siguranța că veți avea parte de călătorii frumoase împreună multă vreme.

Pentru a afla mai multe detalii despre Kia Rio, suntem la un click distanță. 🙂

Leave comments

Your email address will not be published.



You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>